Ce este IMM Factor și cum îți poate ajuta afacerea

Sunt deja 10 luni de când s-a declanșat pandemia Covid-19 și provocările continuă pentru fiecare dintre noi, mai ales pentru antreprenorii care încearcă să își salveze afacerile. IMM Factor este un instrument de ajutor de care aceștia pot dispune, începând din luna august, pentru a-și ajuta business-urile.

Pandemia Covid-19 a creat deficit și vulnerabilitate în multe sectoare de activitate, iar faptul că nu știm cât va mai dura această situație ne determină să ne așteptăm la o criză financiară dificilă.

Ce este IMM Factor

IMM Factor este a treia componentă guvernamentală după IMM Leasing și IMM Invest, dedicată micilor afaceri pentru a depăși perioada critică. Aceasta presupune subvenționarea costurilor de creditare și a celor de garantare pentru finanțările tip factoring.

În acest fel IMM-urile beneficiază de plata la timp sau înainte de scadența facturilor emise către partenerii săi finanțată de bancă în proporție de 80%, de administrarea creanțelor și colectarea amiabilă a acestora și preluarea riscului de neplată a partenerului său (Guvernul României garantează în proporție de 50% finanțatorului plata acestei facturi).

Ajutorul statului înseamnă cu alte cuvinte, că atunci când un comerciant emite o factură cu plata la un anumit termen, acesta poate merge către o bancă comercială să ceară plata imediată pentru 80% din suma facturată, iar banca preia obligativitatea de plată a clientului având de la stat garanția de 50% pentru această finanțare. Când clientul către care a emis comerciantul factura achită suma respectivă, banca livrează și diferența de 20%.

Este o perioadă foarte dificilă pentru toți antreprenorii, de aceea scopul acestui program guvernamental este să ajute deblocarea economiei cel puțin în ceea ce privește plata furnizorilor pentru supraviețuirea și continuitatea afacerilor.

Cum îți poate ajuta IMM Factor afacerea

Programul se adresează firmelor mici și eligibile din toate sectoarele de activitate, până la 31 decembrie 2020. Beneficiarii programului vor putea obține de la băncile înscrise în program finanțări pe baza facturilor comerciale, cu un plafon de garantare de 5.000.000 lei/ beneficiar.

Firmele mici și medii sunt o resursă importantă pe piața muncii pentru crearea locurilor de muncă și pentru plata taxelor către stat. Scopul și interesul statului este să sprijine IMM-urile pentru depășirea provocărilor cauzate de pandemia Covid-19, astfel încât economia României să nu se prăbușească.

Circuitul economic depinde nu doar de clientul final, ci și de relația financiară dintre comercianți. Iar dacă unul dintre aceștia nu își primește la timp încasările (sau nu dispune de bani pentru a-și achiziționa materia primă/ plata salariilor/ plata chiriei, etc), acesta se află în imposibilitatea de a-și continua afacerea.

Firmele mici și mijlocii reprezintă un instrument potent în economia României, motiv pentru care de-a lungul timpului au fost anunțate diverse fonduri și finanțări posibile de accesat.

IMM Factor este o soluție pe termen scurt și rapidă care ajută antreprenorii afacerilor mici și medii să își salveze business-urile. Băncile sunt un partener economic important acum, un colaborator facil pentru a susține viitorul în economie actualilor și viitorilor săi clienți. Și ele au de pierdut: cu cât se închid mai multe afaceri, cu atât le scad și lor numărul de potențiali clienți.

Dacă și tu ești antreprenor, atunci IMM Factor este și pentru tine. Este foarte greu, dar important ca în perioadele de criză să îți poți consolida parteneriatele, să îți poți menține colaborările cu furnizorii. Iar dacă prezentul afacerii tale depinde de o viitoare încasare, acesta este momentul potrivit să apelezi la acest program gândit pentru tine și nevoile urgente ale business-ului tău.