Cum te pregătești mai bine în caz de criză financiară?

Un calculator împreună cu câteva bancnote româneștiCum te pregătești pentru o criză financiară atunci când nu o poți anticipa? Greu de zis. Cu toate acestea, de câțiva ani se tot anunță că vom intra într-o criză financiară, dar pentru că nu i-am resimțit efectele la nivel personal, ne-am văzut fiecare de propriile planuri. Pentru că ne aflăm într-un context în care se vorbește mult despre o posibilă criză financiară declanșată de Coronavirus  este bine să începem să ne antrenăm pentru un astfel de scenariu.

Cum ne pregătim pentru o criză financiară următoare sau declanșată deja?

Chiar dacă nu putem anticipa o criză financiară este bine să ne educăm din punct de vedere economic și să țintim să facem un stil de viață din asta. Dacă reușești să înțelegi ce tip de cheltuitor ești și jonglezi cu acest aspect în obiectivele tale, vei reuși să îți oferi beneficiile sau protecția de care ai nevoie pe termen lung.

Tocmai pentru că nu știi când poate fi declanșată o criză, e recomandat să te pregătești activ pentru ea, astfel încât să știi să îți organizezi resursele pentru o stabilitate cât mai lungă. O astfel de antrenare economică și o înțelegere a activității financiare te ajută cel puțin să îți reconfigurezi bunăstarea atunci când situațiile critice modifică grav contextul economic într-un timp foarte scurt. Iar în orice criză financiară, sunt întotdeauna câteva acțiuni care țin de noi pentru a ne pregăti.

Fă-ți o listă de venituri și cheltuieli

Ca să îți poți stabili compromisuri financiare sau să îți implementezi un control economic, este foarte important să știi pe ce se duc veniturile tale. Cunoscându-ți stilul de viață, îți va fi clar oricând la ce poți și trebuie să renunți și la ce nu, chiar și atunci când nu îți propui neapărat să îți limitezi achizițiile. Este tot o etapă pregătitoare pentru situații de criză.

Reconfigurează-ți cheltuielile în funcție de priorități

Acum că ai aflat pe ce se duc banii tăi, împarte-ți lista în priorități (alimente, facturi, chirie, consumabile lunare de întreținere) și nevoi secundare (tabieturi, hobby-uri, vacanțe, etc). Nu tăia nimic, pentru că astfel vei putea să transformi nevoile personale în obiective. De exemplu, dacă discutăm despre vacanțe, achiziționarea unei mașini, sau alte lucruri importante pentru tine pe termen mediu, vei ști care este momentul ideal să le treci pe lista priorităților sau îți vei putea crea o schemă financiară pentru îndeplinirea lor.

Minimizeză-ți costurile pe termen scurt, mediu și lung

Acum că ai lista priorităților lunare de care ți-e imposibil să te lipsești, încearcă să reduci cât de mult costul pentru fiecare dintre ele. Setează-ți un comportament optim de consum și folosește în mod econom resursele cu care ai nevoie să trăiești. Adaptează-ți lista de cumpărături la ce ai strict nevoie, încearcă să îți creezi un program alimentar și să nu risipești mâncarea, minimizează-ți facturile la energia electrică și gaz cât poți de mult, s.a.

Poți încerca să renunți la abonamentele lunare care doar îți completează stilul de viață, nu ți-l definesc (Netflix, jocuri, aplicații, s.a).

Acest comportament îți creează un obicei care pe termen lung și te face mai selectiv în procesul de achiziție.

Economisește. Fă-ți un buget și ține-te de el

Acum că știi exact de cât ai nevoie ca să îți acoperi cheltuielile necesare, diferența reprezintă noua ta economie pe care o faci. Încearcă să te încadrezi lunar în bugetul care ți-a ieșit din listele de mai sus, iar cealaltă parte pune-o deoparte. Astfel vei ști mereu, în cazul unei crize financiare personală (de ex. lipsa unui job pe termen mai lung) sau de altă natură, cât timp îți permiți să trăiești din economiile strânse. Sau, cu ajutorul lor, îți poți face un plan financiar pentru noi achiziții sau nevoi secundare din lista de obiective.

Respectă-ți termenele de plată

Nerespectarea termenelor de plată pentru datorii îți îngreunează și mai tare depășirea unei perioade de criză. Indiferent că discutăm despre facturi, chirie sau rată la bancă, mai bine încerci să fii puțin mai drastic la minimizarea costurilor pentru alte cheltuieli și să rămâi constant cu plata acestor datorii.

Acordă atenție beneficiilor primite de la potențialii furnizori

Acum este momentul să îți amintești sau să urmărești toate ofertele. Fie că discutăm despre discount-uri sau carduri de fidelitate la supermarket, oferte noi la abonamentele curente necesare (TV, net, etc) este bine să te bucuri de ele. Privește-le ca pe un cumul de beneficii, nu te raporta doar la echivalentul fiecăreia în parte. Câte puțin de peste tot poate fi semnificativ pentru totalul economisit.

Investește în stabilitatea profesională

Pentru că toate cheltuielile, indiferent de lista pe care se află, sunt suportate de stabilitatea veniturilor tale, ideal este să fii în afara oricărui pericol la job. Dezvoltă-ți continuu abilitățile pentru a deveni indispensabil la jobul actual sau viitor. Iar dacă simți că poți și vrei să faci mai mult, alege-ți proiecte extra care îți pot aduce venituri în plus și îți pot oferi o alternativă, dacă simți că locul de muncă nu mai este ceea ce-ți dorești.

Este foarte important ca fiecare dintre noi să se pregătească pentru o criză financiară. Indiferent că este un comportament constant și devine un stil de viață sau este doar un exercițiu periodic pe care îl facem, cert este că ne permite o redresare și o adaptare pentru situațiile critice atât din viața personală, cât și cea socială. Chiar dacă nu putem anticipa, asta nu înseamnă că nu ne putem pregăti.