Despre paritatea Euro-Dolar American

Moneda euro a scăzut în comparație cu dolarul american, cele două ajungând aproape la o valoare egală pe piața monetară internațională. Reuters transmite că paritatea euro-dolar a fost afectată de mentenanța realizată la cea mai mare conductă folosită pentru a transporta gaze din Rusia către Germania.

Investitorii și-au arătat îngrijorarea că mentenanța acestei conduce se poate prelungi pe fondul războiului din Ucraina, iar principalul pericol este intrarea în recesiune a zonei euro.

Deprecierea monedei euro reprezintă o presiune suplimentară în ceea ce privește costul vieții pentru milioane de europeni din zona euro, deja afectați de inflație și criza energetică.

Cât de mult s-a depreciat moneda euro față de dolar?

Până în prezent, moneda euro s-a depreciat în 2022 cu 10% față de dolar. Însă îngrijorările decurg din rapiditatea cu care s-a întâmplat acest lucru, ultima data când moneda euro a valorat mai puțin decât dolarul fiind în 2002.

Consultanții financiari identifică cele mai importante motive pentru deprecierea euro față de dolar ca fiind inflația ridicată din zona euro, scumpirea energiei, contracția exporturilor Germaniei și, în general, încetinirea economiei în blocul european.

Această depreciere de 10% a monedei euro se reflectă și asupra inflației din zona euro, cea din urmă fiind estimată să crească cu 0,2 puncte procentuale în 2023.

Cele mai pesimiste scenarii estimează că moneda euro ar putea ajunge chiar la 90 de cenți americani, în situația în care Rusia nu ar mai relua livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1. Iar acest lucru a pune o mai mare presiune pe Banca Centrală Europeană, care ar fi nevoită să crească ratele de referință cu 25 de puncte de bază.

Unii analiști anticipează o recesiune în zona euro din pricina deprecierii euro în comparație cu dolarul, chiar dacă în SUA sau Japonia condițiile financiare s-au înăsprit mai mult decât în Europa.

Paritatea euro-dolar evidențiază cât de mult este Europa afectată de războiul din Ucraina, comparativ cu Statele Unite ale Americii. Devalorizarea euro față de dolar va crește prețul importurilor și este probabil să ducă la o încetinire a economiei în zona euro.

Poate fi paritatea euro-dolar și o veste bună?

Paritatea euro-dolar nu este privită ca o veste proastă de către toată lumea, deoarece principalul avantaj poate fi ieftinirea exporturilor.

Pe de altă parte, o monedă euro mai slabă înseamnă că importurile vor fi mai costisitoare, iar în final depinde de ce parte a baricadei se plasează o țară sau o companie.

De asemenea, un dolar mai puternic ar putea ar putea ajuta la scăderea prețurilor mărfurilor globale, fiindcă acestea au prețurile în dolari.