Trenduri în piața financiară din SUA în 2022

Sursa foto: pexels.com

Cifrele colectate de FED (Federal Reserve System a Statelor Unite ale Americii), arată că cererea pentru credite în rândul americanilor este în continuă creștere, aceștia orientându-se în special către finanțări pentru nevoi personale sau din zona comercială și industrială.

În acest context, datele Well Fargo estimează că marile bănci din SUA vor obține cele mai mari venituri din anii 80’ până în prezent, realizate din creșterea dobânzilor în perioada 2022-2024.

Creșterea acestor dobânzi este cauzată de reglementările FED, impuse în încercarea de a pregăti economia SUA pentru o potențială recesiune.

Analiștii se așteaptă ca veniturile obținute din dobânzi să crească în al doilea trimestru al anului pentru bănci precum JP Morgan Chase, Bank of America și Citigroup. Mike Mayo, analist Wells Fargo, susține că acest lucru indică revenirea la un context normal al dobânzilor, comparativ cu ultima decadă, perioadă în care dobânzile s-au aflat în general aproape de zero.

Băncile tind să beneficieze de pe urma creșterii ratelor dobânzilor, deoarece reușesc să majoreze comisioanele pentru împrumuturi mai rapid decât efectuează plățile pentru depozite. Mike Mayo estimează că rata de creștere a venitului net din dobânzi în perioada 2022 – 2024 va fi cea mai mare din 1980 până în prezent, deoarece FED continuă să crească dobânzile de referință în acest an pentru a combate inflația.

Cererea de credite este, de asemenea, în creștere, în special în ceea ce privește creditele comerciale, cele industriale și cardurile de credit, potrivit datelor FED.
JP Morgan a fost prima bancă care şi-a dezvăluit câștigurile, pe 14 iulie. Aceasta a fost urmată de Citigroup, în ziua următoare, și de Bank of America pe 18 iulie. Morgan Stanley și Goldman Sachs, ale căror activități pivotează mai mult către investiții și trading, au raportat câștigurile pe 14 și respectiv 18 iulie.

Însă, în timp ce băncile au de câștigat de pe urma creșterii dobânzilor, viteza cu care FED crește dobânzile de referință alimentează îngrijorările privind o recesiune în SUA în următoarele 18 luni.

Măsuri pe care băncile din SUA le vor lua în cazul unei recesiuni

Acțiunile băncilor sunt, de regulă, printre cele mai grav afectate în timpul recesiunilor. Așadar, analiștii anticipează că acestea vor reacționa la perspectivele economice îngrijorătoare prin alocarea de mai mult capital pentru a se pregăti pentru situația în care numărul împrumuturilor scade.

Până acum, băncile din SUA s-au bucurat de creditori de calitate, deoarece multe companii și retaileri au încă fonduri primite prin programele de stimulare din timpul pandemiei de coronavirus. Însă lucrurile s-ar putea schimba rapid.

Provizionarea mai proactivă privind pierderile din împrumuturi este o funcționalitate a contabilității moderne, cunoscută sub numele de „pierderi curente așteptate din credite”, care a intrat în vigoare în 2020.

Riscul în creștere de recesiune în SUA vine pe fondul încetinirii activităților bancare de investiții, în special pe piețele de capital.

În medie, se așteaptă ca JP Morgan, Bank of America, Citigroup, Goldman și Morgan Stanley să raporteze o scădere anuală de aproape 40% a taxelor din investiții bancare, potrivit estimărilor Bloomberg. În acest context, analiştii estimează că veniturile totale ale acestor bănci vor scădea în medie cu aproximativ 4,6%.

De asemenea, este așteptat ca acest trend să se reflecte și pe piețele financiare volatile.