Samsung Money – serviciul de online banking by Samsung

Samsung PayApărut ca răspuns la Apple Card, Samsung Pay oferă utilizatorilor de telefoane Samsung opțiunea să aibă și să gestioneze un portofel electronic direct pe telefon.

Pentru a putea face plăți prin intermediul Samsung Pay, trebuie introdus în aplicație un card de credit sau de debit, sau mai multe. Astfel, plățile se pot realiza din aceste carduri, prin intermediul aplicației Samsung Pay, prin funcția NFC a telefonului – exact precum o plată contactless cu cardul la POS.

Samsung Pay oferă funcționalitatea cardului, fără a fi nevoie să îl iei cu tine – plătești direct cu telefonul la POS.

Aplicația Samsung Pay oferă și serviciul digital Samsung Money, ce implică și un card fizic și elimină nevoia unui card deja existent emis de o bancă. Precum Apple Card, acest card fizic Mastercard nu are un număr, un CVV sau o dată de expirare, precum au cardurile bancare – în cazul Samsung Money, aceste detalii se găsesc în aplicație.

Beneficiile serviciului de online banking Samsung Money

Primul și poate cel mai important beneficiu Samsung Money este că oferă un serviciu hibrid de plată contactless și gestionarea finanțelor, cu posibilitatea realizării de economii.

Alte beneficii oferite de Samsung Money:

  • Nu există comisioane de administrare a contului
  • Nu există comisioane pentru overdraft
  • Nu există comisioane pentru tranzacții internaționale sau retrageri de numerar în valută

Pe lângă toate aceste aspecte, Samsung Money oferă posibilitatea de a plăti facturi, de a face transferuri bancare sau retrageri de numerar, dar și posibilitatea de a integra conturile de PayPal sau Venmo.

Samsung Money oferă, de asemenea, puncte de loialitate – fiecare plată făcută prin această aplicație oferă un procent din suma plătită înapoi, sub formă de puncte de loialitate care pot fi transformate înapoi în bani.

În plus, cardul Samsung Money are o mulțime de funcționalități, accesibile direct din aplicație, cum ar fi schimbarea PIN-ului, blocarea sau deblocarea cardului și chiar suspendarea cheltuielilor.

Cum se obține cardul Samsung Money?

Cardul Samsung Money se poate comanda direct din aplicația Samsung Pay. Doar utilizatorii majori pot comanda cardul Samsung Money, iar aceștia se pot bucura de servicii de banking de ultimă generație, realizate exclusiv online.

În cazul în care îți faci griji în ceea ce privește securitatea operațiunilor pe care le poți realiza prin Samsung Money, trebuie să știi că acestea sunt sigure, fiind protejate de aceleași niveluri de securitate ale aplicației Samsung Pay. În plus, peste aceste niveluri de securitate vine sistemul de securitate al telefonului – amprentă, cod PIN sau altele. În concluzie, Samsung Money îți permite să faci operațiuni în siguranță, pe care le poți monitoriza în timp real în aplicația Samsung Pay.