Tot ce trebuie să știi despre Programul Rabla

Masina abandonataProgramul Rabla, cu denumirea lui oficială Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto, este un program susținut din fondurile Ministerului Mediului. Acesta are ca scop, așa cum spune și numele, stimularea achizițiilor de autovehicule noi, care oferă automat o mulțime de beneficii atât pentru cumpărător, cât și pentru comunitate și pentru bugetul de stat.

Beneficiile Programului Rabla:

  • Cumpărătorul își poate achiziționa un autovehicul nou cu ajutorul primei de casare obținută în schimbul unui autovehicul vechi
  • Cumpărătorul se bucură de tichete care variază în valoare în funcție de tipul de autovehicul pe care urmează să-l cumpere – pe carburant, plug-in hybrid sau 100% electric
  • Comunitatea beneficiază de o scădere a nivelului de poluare prin achiziționarea de autovehicule noi, mai puțin poluante
  • Bugetul de stat beneficiază de taxe și impozite colectate pentru noul bun achiziționat

Până de curând, Programul Rabla era destinat achiziționării unui autovehicul nou, fără a fi diferențiat în funcție de tipul acestuia. Astăzi, Programul Rabla are două componente: Rabla Clasic și Rabla Plus.

Rabla Clasic este programul menționat mai sus, iar Rabla Plus este destinat achiziționării de autovehicule plug-in hybrid sau 100% electrice și nu este condiționat de casarea autovehiculului vechi.

Programul Rabla Clasic

Programul Rabla Clasic este acordat în fiecare an, prin Administrația Fondului de Mediu, iar doritorii au la dispoziție un anumit buget total. De aceea, doritorii trebuie să demareze cât mai repede procedurile pentru cumpărarea noului autovehicul atunci când fondurile sunt date în folosință. Programul Rabla Clasic este destinat achiziției de autoturisme, motociclete sau autoutilitare ușoare.

Prima de casare acordată prin Programul Rabla Clasic este de 6.500 de lei pentru autovehicule și de 3.500 lei pentru motociclete. Aceasta poate fi suplimentată cu un eco-bonus de 1.000 lei pentru cumpărarea unui autovehicul al cărui motor nu depășește o cantitate de emisii de CO2 de 96 g CO2/km. De asemenea, prima de casare poate fi suplimentată și cu un eco-bonus în valoare de 2.500 lei dacă se cumpără un autovehicul nou cu sistem de propulsie hybrid.

Programul Rabla Plus

Programul Rabla Plus este destinat exclusiv autovehiculelor care puțin sau deloc poluante și este împărțit în două categorii: eco-tichetul destinat autovehiculelor plug-in hybrid și eco-tichetul destinat autovehiculelor 100% electrice.

În cazul în care îți dorești să cumperi un autovehicul plug-in hybrid, te vei bucura de un eco-tichet în valoare de 20.000 de lei, sumă care nu trebuie să depășească 50% din prețul de comercializare al autovehiculelor cu emisii sub 83 g CO_2/km WLTP, în regim de funcţionare mixt. Aceste condiții nu se aplică și în cazul motocicletelor.

În cazul în care îți dorești să cumperi un autovehicul 100% electric, vei beneficia de un eco-tichet în valoare de 45.000 de lei, sumă care nu trebuie să depășească 50% din prețul de comercializare al autovehiculelor.

Programul Rabla de anul acesta a fost publicat în Monitorul Oficial pe 02.02.2021 și este parte a Programului de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto Naţional 2020-2024.

În plus, cuantumul primei de casare va fi majorat cu 1.000 de lei, eco-bonusul pentru autovehicule hibride cu 500 de lei și eco-bonusul pentru autovehicule GPL/GNC sau cu emisii sub 96gCO2/km cu 500 de lei.

Ministrul Mediului, Barna Tanczos, a declarat că bugetul Programului Rabla Clasic va fi majorat cu 10%, astfel că suma maximă care poate fi primită prin acest program este de 2.250 de euro. De asemenea, poți primi cel mult 10.000 de euro pentru achiziționarea unui autovehicul 100% electric și cel mult 4.500 de euro pentru achiziționarea unuia hybrid.

Dacă îți dorești un autovehicul nou, te poți folosi de sumele alocate prin Programul Rabla, dar la care trebuie să adaugi propriile resurse pentru a acoperi întregul cost al acestuia – resurse care pot fi bugetul propriu, un credit sau un leasing pentru mașină.