Moneda națională a României este leul, dar puțini știu că aceasta a trecut prin multe schimbări de-a lungul istoriei sale. Leul a fost declarat monedă națională în anul 1867 prin “Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale”, iar din anul 1880 Banca Națională a României a fost cea care s-a ocupat exclusiv de emiterea bancnotelor.
Până în prezent, Banca Națională a României este instituția care se preocupă nu doar de emiterea bancnotelor, ci și de susținerea monedei naționale. Banca Națională a României este responsabilă cu intervenirea în cazuri excepționale pentru a sprijini leul românesc în raport cu valuta, printre altele.
Cum a apărut leul românesc?
Înainte de apariția leului românesc, pe spațiul cunoscut astăzi ca România au circulat alte tipuri de monede. Acestea variau în funcție de teritoriu, dar și de valoare și aspect. De asemenea, pe teritoriul României de astăzi au păstruns, de-a lungul istoriei, diverse monede de influențe străine, precum galbenii austrieci, talerii turcești sau zloții, numărând în total aproximativ 100 de tipuri diferite de monede.
Ca recunoaștere a Unirii Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza propune baterea unei monede naționale unice, dar demersul său este întâmpinat de rezistență din partea puterii otomane. Cu toate acestea, Cuza bate în 1864 la Paris prima moneda cu chipul său, deși aceasta nu a fost niciodată pusă în circulație.
Mai târziu, în 1867 aparte totuși prima moneda națională românescă, leul, o monedă bimetalică cu 100 de diviziuni care a fost numite bani. I-au urmat monede din bronz, aur și argint, fiecare reprezentând o valoare sau o subdiviziune a acesteia.
În 1870 a fost înființată Monetăria Statului și astfel monedele românești a putut fi bătute pe teritoriul țării, acest lucru fiind realizat în stăinătate până la acel moment. În această perioadă intră în țară o cantitate impresionantă de valută, dar guvernul forțează măsuri monetare drastice pentru a impune un curs de schimb valutar și o circulație a monedelor.
În perioada interbelică, leul românesc suferă din pricina inflației și a enormelor datorii de război pe care țara trebuia să le achite, asttfel că se ajunge la bancnota de 5.000.000 de lei, bancnota cu cel mai mare nominal din istoria țării.
Al doilea leu românesc
Denominarea leului românesc se face în anul 1947, raportul fiind de 1 leu la 20.000 de lei. Această măsură este impusă de către regimul comunist fără o avertizare prealabilă pentru a controla numărul de monede din țară și pentru a se asigura că cetățenii nu păstrează bani pentru economii personale, bani ce puteau fi folosiți pentru a rezista măsurilor regimului.
Al treilea leu românesc – ROL
Reforma monetară din 1952 face ca 1 leu nou să fie egal cu 20 de lei vechi, iar această reformă a venit pe nepregătite în ceea ce privește populația, la fel ca cea dinaintea sa. O altă schimbare importantă în perioada comunistă a fost renunțarea la standarul aurului, lucru ce a avut loc pentru a preveni inflația preconizată în urma denominărilor.
Cu toate acestea, denominarea din 1952 face ca leul românesc să-și piardă paritatea față de valută, iar cursul de schimb valutar să fie impus prin măsuri legislative. În această perioadă, populația țării nu avea voie să dețină valută, fapta fiind încadrată în registrul penalului și pedepsită cu închisoarea.
Al patrulea leu românesc – RON
RON sau leul nou este moneda aflată în circulație în prezent. La 1 iulie 2005 a avut loc ultima denominare, de până acum, atunci când leul vechi a pierdut ultimele 4 zerouri. Astăzi există în circulație următorii bani românești:
• Monede – 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani
• Bancnote – 1 leu, 5 lei, 10 lei, 50 lei, 100 lei, 200 lei, 500 lei