Cum să investești la bursă – ghid pentru începători

Investițiile la bursă par intimidante pentru începători, dar reprezintă o cale accesibilă și eficientă de a-ți crește averea pe termen lung. Bursa de valori este un mecanism prin care companiile își pot finanța creșterea prin vânzarea de acțiuni către investitori, care, la rândul lor, pot câștiga bani prin aprecierea valorii acțiunilor sau prin dividende. Află cum să-ți crești veniturile prin investiții la bursă și care sunt pașii pe care să-i urmezi în acest domeniu dinamic!

Înțelege conceptele fundamentale despre bursă

Cunoașterea detaliilor despre bursă te va ajuta să iei decizii informate și să gestionezi riscurile investiționale. Iată care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știi despre piața de capital:

Ce este bursa?

Bursa este locul unde cumpărătorii și vânzătorii se întâlnesc pentru a tranzacționa acțiuni, obligațiuni și alte valori mobiliare. Acest spațiu de interacțiune permite tranzacționarea în condiții regulate, transparente și sigure, facilitând astfel un mediu de afaceri eficient. Este important să înțelegi că bursa nu este doar un loc fizic, ci mai degrabă un sistem complex de instituții, reguli și proceduri prin care se realizează tranzacționarea valorilor mobiliare.

Ca să afli cum să investești la Bursa de Valori București trebuie să cunoști terminologia de bază. Află detalii despre acțiuni, obligațiuni, valoare mobiliară, dividende, risc de piață, randament, lichiditate, index bursier, piață primară și secundară, cotație, volum, capitalizare bursieră.

Acțiuni și obligațiuni

Acțiunile reprezintă părți proprietare într-o companie. Când cumperi acțiuni, devii co-proprietar al companiei respective. Valoarea acțiunilor poate crește sau scădea în funcție de performanța companiei și de condițiile de piață.

Obligațiunile sunt instrumente de datorie prin care o entitate împrumută bani de la investitori. În schimb, entitatea se angajează să plătească dobândă pe perioada împrumutului și să returneze capitalul la maturitate.

Dividende

Dividendele sunt o parte din profitul unei companii care este distribuit acționarilor. Nu toate companiile oferă dividende, preferând în schimb să reinvestească profiturile în afacere.

Lichiditate

Lichiditatea se referă la capacitatea de a cumpăra sau vinde un activ, fără a cauza o modificare semnificativă a prețului său. Acțiunile unei companii mari și populare sunt, în general, mai „lichide” decât cele ale unei companii mici.

Volatilitate

Volatilitatea măsoară fluctuațiile de preț ale unui activ într-o perioadă de timp. O volatilitate mare înseamnă că prețul activului se poate schimba rapid într-un interval scurt, indicând un risc mai mare.

Piața primară, Piața secundară, Piața Forex

Piața primară cuprinde tranzacțiile de noi valori mobiliare (de exemplu, o companie care se listează la bursă prin emiterea de acțiuni noi). Piața secundară este locul unde valorile mobiliare deja emise sunt tranzacționate între investitori (cumpărarea și vânzarea de acțiuni ale companiilor listate).

Piața Forex este o piață over the counter (OTC) unde investitorii sau speculatorii pot cumpăra și vinde perechi de valute. Forex este piața valutară iar valutele, spre deosebire de celelalte active tranzacționabile, sunt atât instrumente economice cât și indicatori economici.

Indici bursieri

Un indice bursier reprezintă un indicator care măsoară performanța unui coș de acțiuni selectate pentru a reprezenta o anumită piață sau un sector al economiei. Exemple de indici bursieri sunt BET, BET-TR, BET-TRN, BET-XT, BET-XT-TR, BET-XT-TRN, BET-BK, BET-FI, BET-NG, BET Plus, BET AeRO, de la Bursa de Valori București (BVB).

Raportul preț/venituri (P/E)

Acest raport măsoară prețul curent al unei acțiuni în raport cu venitul pe acțiune (EPS) al companiei. Un raport P/E mare poate indica faptul că acțiunile sunt supraevaluate sau că investitorii se așteaptă la o creștere rapidă a veniturilor.

Analiza fundamentală și analiza tehnică

Analiza fundamentală evaluează valoarea intrinsecă a unei companii, analizând factori precum veniturile, profiturile, viitorul creșterii și mediul economic. Analiza tehnică încearcă să prevadă mișcările de preț ale acțiunilor, bazându-se pe modele de grafice și indicatori statistici.

Cum funcționează bursa?

Tranzacțiile bursiere se realizează prin intermediari autorizați, numiți brokeri. Aceștia pun în legătură cumpărătorii și vânzătorii și facilitează tranzacționarea instrumentelor financiare. De asemenea, este important să urmărești evoluția cotațiilor și să înțelegi impactul știrilor economice și politice asupra bursei.

Pentru a investi la bursă, vei avea nevoie să deschizi un cont la un broker. Alegerea unui broker se face în funcție de comisioane, platforma de tranzacționare și serviciile oferite. Deschiderea unui cont este un proces relativ simplu, care se poate face online.

Instrumente și resurse pentru investitori

Există numeroase instrumente și resurse disponibile pentru investitori, de la aplicații de tranzacționare la cărți și cursuri de educație financiară. Utilizarea acestor resurse poate îmbunătăți semnificativ abilitățile de investiție.

Cum se impozitează veniturile din investiții?

Investițiile la bursă sunt supuse impozitării, iar cunoașterea implicațiilor fiscale este importantă pentru a maximiza randamentele după impozitare. Este important să te informezi despre cum să declari veniturile din investiții și să te conformezi legislației fiscale.

Stabilește-ți obiectivele de investiții

Înainte de a începe să investești, este esențial să te informezi și să îți stabilești obiectivele financiare. Educația financiară te va ajuta să înțelegi diferitele instrumente de investiții și riscurile asociate, în timp ce stabilirea obiectivelor te va ghida în alegerea strategiilor de investiții potrivite. De asemenea, este important să ai un fond de urgență, pentru a evita retragerea investițiilor în caz de necesitate financiară imediată.

Există diverse strategii de investiții, fiecare având avantaje și dezavantaje. Investiția pe termen lung și tradingul reprezintă două abordări diferite, prima axându-se pe deținerea acțiunilor pentru o perioadă îndelungată, iar cea de-a doua pe obținerea profiturilor de pe urma fluctuațiilor pe termen scurt ale prețurilor. Diversificarea portofoliului și managementul riscului sunt esențiale pentru succesul investițiilor.

Evaluează opțiunile de investiții

Evaluarea opțiunilor de investiții reprezintă cea mai importantă etapă în cadrul procesului de investiții. Asta implică cercetarea și analiza diferitelor tipuri de investiții disponibile pe piață, cum ar fi acțiuni, obligațiuni, fonduri de investiții ș.a. Opțiunile de investiții sunt numeroase și în continuă creștere.

Conform datelor de la Bursa de Valori București1,  în anul 2023 valoarea totală a tranzacțiilor a depășit valoarea de 38 de miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creștere de 58% față de anul 2022. E important de reținut că fiecare tip de investiție vine cu propriul nivel de risc și de randament, iar alegerea corectă depinde de obiectivele individuale de investiții.

Pe lângă înțelegerea opțiunilor de investiții, trebuie să iei în considerare și performanța anterioară a unei investiții. Dar, mai important decât trecutul, este perspectiva investițională. Analiza tendințelor de piață și a indicatorilor financiari reprezintă modul prin care poți estima performanțele viitoare ale unei investiții.

Evaluarea riscului reprezintă un alt factor important în procesul de selecție a investițiilor. Fiecare investiție vine cu un anumit grad de risc. Acesta poate fi evaluat prin analiza volatilității istorice a prețurilor, a nivelurilor de datorie ale companiei și a altor factori relevanți.

Selectează investițiile adecvate

După ce ai evaluat opțiunile și ai înțeles riscurile, următorul pas îl reprezintă selectarea investițiilor adecvate. Acest proces implică alegerea unui mix de investiții diversificate care să echilibreze riscul și randamentul, în funcție de obiectivele tale de investiții. Un portofoliu prudent ar trebui să includă o combinație de acțiuni, obligațiuni și numerar, pentru a asigura stabilitate, în diferite condiții de incertitudine sau evoluții negative.

Investițiile la bursă oferă oportunități semnificative pentru creșterea averii pe termen lung. Cu pregătirea adecvată, o abordare disciplinată și o atitudine deschisă la învățare, oricine poate deveni un investitor de succes la bursă. Este important să începi cu pași mici, să înveți constant și să îți diversifici portofoliul, ca să minimizezi riscurile și să maximizezi randamentele.