Ce înseamnă șomajul tehnic și cum poți beneficia de el

Șomajul tehnic este o expresie familiară tuturor, chiar dacă unii dintre noi în urmă cu 2 luni au auzit-o pentru prima oară. Șomajul tehnic este una dintre soluțiile statului român pe perioada stării de urgență, acordată prin ordonanță la sfârșitul lunii martie 2020 companiilor private, pentru ca acestea să își păstreze angajații.

La nivel mondial, multe domenii de activitate au fost închise sau limitate, motiv pentru care Guvernul Român a dorit să minimizeze criza pe piața muncii. Disponibilizările din mediul privat cauzate de pandemie ar fi avut un efect de boomerang, fiind afectat mult mai puternic și pe termen lung bugetul de stat.

Ce înseamnă șomajul tehnic

Șomajul tehnic reprezintă suspendarea unui contract individual de muncă în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activităţii, în timp ce șomajul reprezintă încheierea contractului individual de muncă.

Sprijinul statului român pe perioada stării de urgență, pentru a evita închiderea firmelor aflate în imposibilitatea plății salariilor din timpul și după pandemie, a fost să suporte acest șomaj tehnic din bugetul de stat. Cu alte cuvinte, firmele își păstrează angajații și plătește taxe la stat, iar statul îi plătește pe perioada stării de urgență.

Angajații care au intrat în șomaj tehnic pe perioada stării de urgență au dreptul să primească 75% din salariu, însă nu mai mult de 75% din salariul mediu pe economie (adică 4072 lei din care se vor opri contribuția la sănătate și contribuția la pensii, dar și impozitul pe venit). Totuși, dacă bugetul angajatorului permite, indemnizația de șomaj tehnic poate fi suplimentată până la 75% din salariul de bază al angajatului.

Șomajul tehnic a fost prelungit până la 1 iunie, chiar dacă starea de urgență s-a încheiat pe 14 mai. Pe întreaga durată a suspendării contractului de muncă, angajatorul nu are voie să solicite angajatului îndeplinirea sarcinilor de lucru, însă are dreptul să îl notifice cu începerea imediată a activității profesionale.

Șomajul tehnic exista și înainte de pandemia Covid-19, însă prin prisma dezvoltării și diversificării mediului privat (firme de dimensiuni mici, medii și mari, diferite forme juridice, etc), șomajul tehnic a încetat să fie o soluție a angajatorilor. Fabricile cu 50-100 de angajați care aveau probleme pe liniile de producție și pe partea comenzilor apelau la suspendarea unui număr de contracte de muncă pentru o anumită perioadă. Astfel se obligau să plătească doar 75% din salariul angajaților pe perioada șomajului tehnic, însă fără implicarea statului.

Cum poți beneficia de șomajul tehnic

Pentru a beneficia de șomajul tehnic, statul a anunțat o serie de condiții printre care și solicitarea antreprenorilor de a dovedi un deficit de cel puțin 25% în încasările lunii martie, comparativ cu ianuarie și februarie. Pentru a nu limita acordarea acestui sprijin, condițiile inițiale au fost modificate, iar ajutorul a fost extins pentru toate tipurile de companii (mici, medii și mari), pentru persoanele care au PFA sau contracte cu drepturi de autor.

Șomajul tehnic este solicitat la inițiativa angajatorului, iar singura condiție a firmelor pentru a beneficia de șomajul tehnic este reducerea sau întreruperea temporară a activității ca urmare a efectelor pandemiei. Acest lucru se face de către angajator în baza unei declarații pe propria răspundere depusă pe e-mail la AJOFM, împreună cu o cerere și cu lista angajaților care vor primi ajutor de șomaj tehnic.

Dacă ești angajat cu mai multe contracte de muncă, dintre care cel puțin unul cu normă întreagă activ, nu vei putea beneficia de șomajul tehnic. Iar dacă ești angajat cu mai multe contracte de muncă suspendate, vei beneficia de șomajul tehnic în baza venitului cel mai mare.

Crizele financiare aduc multe provocări, dar și oportunități. Educarea financiară, economia individuală, noile oportunități și noile idei de business sunt câteva dintre efectele pozitive ale pandemiei Covid-19.