Future Makers: competiția europeană pentru tineri antreprenori cu premii pentru start-up-uri

Future Makers este un incubator de start-up-uri, dedicat ideilor de business ale viitorului. Future Makers 2021 se adresează țărilor Europei Centrale și de Est și se află deja la a patra ediție.

Ce reprezintă Future Makers 2021?

Sursa: futuremakers.ro

Future Makers este un agregator de start-up-uri, dedicat tinerilor antreprenori. Anul acesta, așa cum s-a întâmplat și în anii anteriori, pot participa la competiție tinerii între 18 și 30 de ani.

Future Makers 2021 va aduna 50 de echipe din 11 țări ale Europei Centrale și de Est: Bulgaria, Croația, Cehia, Grecia, Ungaria, Republica Moldova, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Ucraina.

Acest incubator digital include workshop-uri și masterclass-uri pe teme de business, tech și studiile viitorului, dar și un program de mentorship internațional, acces la comunitatea globală privind Futures Space și sesiuni de feedback.

Și, poate cel mai important, pitch-uri pentru oferirea de investiții din fonduri CEE (Comunitatea Europeană Economică) și premii în valoare de 20.000 de euro.

Conform datelor Future Makers, 41% dintre start-up-uri eșuează pentru că nu răspund unei nevoi din piață. De aceea, timp de 4 luni, tinerii antreprenori învață în cadrul acestui incubator digital ce înseamnă, de fapt, afacerile viitorului.

De ce să participi la Future Makers 2021?

A treia ediție Future Makers a adus împreună 5.200 de tineri în workshop-uri pe teme de antreprenoriat, a oferit 75.000 de euro în premii, a primit 380 de aplicații de idei de business, a avut 150 de echipe finaliste și 21 de echipe premiate.

Anul acesta, Future Makers 2021 va avea 50 de echipe finaliste care vor beneficia de mentorat CEE, tinerii antreprenori vor putea să participe la pitch-uri pentru a primi finanțare, iar valoarea premiilor se va ridica la 20.000 de euro.

Premiile Future Makers 2021:

  • Marele Premiu de 10.000 de euro
  • 1 premiu de 5.000 de euro
  • 1 premiu de 3.000 de euro
  • 1 premiu de 2.000 de euro
  • Posibilitatea de a primi finanțare CEE

Future Makers 2021 este și o oportunitate excelentă de a interacționa cu oamenii de business de astăzi, prin programul de mentorat al incubatorului. Astfel, participanții pot obține informații valoroase, sfaturi și direcții de business la care altfel nu ar fi avut acces.

În cadrul Future Makers din acest an, participanții au ocazia să interacționeze cu 50 de mentori internaționali, din industrii variate și organizații diferite, de la companii private la ONG-uri.

Pe lângă acești 50 de mentori, incubatorul digital Future Makers a invitat și doi experți internaționali în domeniile lor pentru a face parte din programul de mentorat: Ajay S. Bharadwaj, Supply chain & e-commerce expert în cadrul Chennai Global Shapers Hub, și Raluca Simbotin, Policy & National Account Manager | Health Expert în cadrul MSD.