Ce este un fond de investiții și care sunt avantajele lui

Componentele vieții noastre sociale s-au diversificat foarte mult, motiv pentru care ne dorim să trăim la maximum prezentul și să ne bucurăm de tot ce avem în jurul nostru. Iar asta vine la pachet cu obiective noi, cu planuri mărețe, cu încercarea de a ne pregăti viitorul cel puțin din punct de vedere financiar.

Începem să strângem bani, ne gândim la diverse idei de afaceri, ne documentăm mai mult alegerile pe care le facem, astfel încât să adunăm informați despre toate resursele pe care le avem în dezvoltarea noastră. De aceea, credem că este foarte important să afli ce este un fond de investiții și cum poate el contribui la viitorul tău.

Ce este un fond de investiții?

Instrumentele bancare ne-au maturizat foarte mult comportamentul financiar și astfel am înțeles că sunt diverse metode moderne prin care putem să punem bani deoparte și să îi protejăm, cum ar fi depozitele bancare.

Ce facem însă când ne dorim ceva mai mult de la economiile noastre? Când vrem să îi investim, să îi multiplicăm, însă nu avem cunoștințele și experiența necesară pentru a ne asuma singuri aceste riscuri? Fondurile de investiții pot fi unul dintre răspunsurile ideale la această întrebare, deoarece îți permit să te alături unor alți investitori pentru a investi împreună în instrumente financiare.

Un fond de investiții reprezintă o sumă de bani cumulată de la tine și de la mai mulți investitori, gestionată de Societățile de administrare a investițiilor (SAI), care investește banii voștri în instrumente potente financiar, având o echipă de specialiști și un portofoliu consistent cu experiență anterioară (cumpărând acțiuni ale companiilor, obligațiuni, titluri de stat, etc).

Procesul care definește cel mai bine un fond de investiții începe cu achiziționarea uneia sau mai multor unități de fond cu banii economisiți de tine. VUAN-ul sau valoarea unei unități de fond variază și se calculează zilnic. Prin intermediul unui distribuitor (o rețea bancară care intermediază vânzarea/ cumpărarea), vei putea achiziționa unități de fond, iar ulterior primești o confirmare de tranzacționare. Valoarea totală a unităților de fond cumpărate de tine și de ceilalți investitori reprezintă activul net al fondului și va fi direcționată de administratorul fondului către diverse instrumente financiare din piață. Întreaga piață de capital și respectarea legislației este supravegheată și reglementată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Fondurile de investiții se împart în două mari categorii: închise și deschise. Fondurile închise de investiții sunt prestabilite: cumpărarea/ răscumpărarea unităților de fond se fac doar în intervale de timp specifice și au o durată limitată de funcționare. În timp ce fondurile deschise de investiții permit cumpărarea/ răscumpărarea unităților de fond zilnic, iar în funcție de politica de investiții, de perioada investiției (pe termen scurt, mediu și lung), de riscul asumat și de potențialul câștig, acestea se împart în mai multe categorii.

Avantajele unui fond de investiții

Principalul avantaj al fondurilor de investiții este potențialul câștig, care pe termen mediu sau lung poate fi mai benefic decât alte instrumente financiare (cont curent, cont de economii, depozite bancare, etc).

Un alt aspect important al fondurilor de investiții este că nu ai nevoie de toate cunoștințele și experiența necesară pentru a lua decizii mărețe în legătură cu viitorul economiilor tale. Dar ele vor fi administrate în mod profesionist de către specialiști în achiziții de acțiuni ale companiilor listate la bursă, obligațiuni și alte instrumente asemănătoare.

Sumele minime de intrare (aproximativ 500 lei) sunt atât de avantajoase, încât poți începe chiar și cu o parte din venitul lunar, fără să ai deja economii puse deoparte. Iar comisioanele unui fond de investiții sunt mai avantajoase decât cele ale unui investitor independent. Astfel, tot ce înseamnă administrare se împarte la toți investitorii unui fond.

Flexibilitatea pe care o oferă fondurile deschise de investiție reprezintă un alt avantaj. Faptul că poți investi continuu prin achiziționarea de noi unități de fond sau că îți poți retrage banii prin vânzarea acestora îți oferă mai multă libertate decât oricare alte instrumente financiare.

Accesibilitatea în piață pe care o ai este fantastică. În calitate de investitor tu utilizezi un singur instrument și anume unități de fond, ce pot fi direcționate către diverse tipuri de investiții a căror evoluție o poți urmări zilnic în ziare sau în publicații online. Iar acest lucru îți crește șansa de profit.

Dacă nu te-ai apucat încă de economisit, încearcă să ai o zi fără cheltuieli. Cine știe, poate o să faci un obicei săptămânal din asta și în scurt timp să îți deschizi apetitul și interesul pentru un fond de investiții.